Ce înveţi la un curs de arme şi muniţii şi de ce este necesar pentru a obţine un permis de port armă?
Pentru a putea cumpăra şi folosi pistoale de autoapărare, un curs de portarmă este imperios necesar. De fapt, fără acest curs nu se poate obţine permisul de port armă. Cetăţenii romani sau străini cu domiciliul sau reşedinţa în România pot urma acest curs de port armă în urma depunerii actelor necesare eliberării aceşti permis conform legii numărul 295 din 2004 republicata privind regimul armelor şi muniţiilor.
Cursurile de portarmă sunt practice şi au ca şi principal scop învăţarea regulilor de siguranţă pentru mânuirea armelor, cât şi pentru folosirea lor în mod legal. Aceste cursuri se desfăşoară pe un poligon autorizat conform legii cu armele din dotare, tragerile fiind interactive şi dinamice.
Legislaţia privind cursul de arme şi muniţii
Cursul de arme şi muniţii se organizează conform prevederilor legii privind regimul armelor şi muniţiilor cu completările şi modificările ulterioare. Aceste cursuri se adresează celor ce vor să deţină arme letale şi neletale, fiind necesară atât partea teoretică, dar şi partea practică. Se poate urma cursul numai de către persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani şi care nu au fost condamnate la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an pentru infracţiuni comise cu intenţie.
Pentru a verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, solicitanţii trebuie să prezinte cu ocazia depunerii cererii de admitere la curs certificatil de cazier judiciar valabil. Pentru a se prezenta la examen, este necesară parcurgerea compelta a programului de pregătire în acest sens şi să dovedească starea de sănătate fizică şi psihică, ce trebuie să permită persoanelor în cauză să folosească o astfel de armă.
Cele mai citite articole
După absolvirea cursului, se va susţine un examen de absolvire în faţa unei comisii formta din reprezentanţii organizatorului, dar şi în faţa unui poliţist din cadrul structurii teritoriale de arme. Examenul presupune susţinerea testului teoretic în care se verifică însuşirea cunostntelor în domeniul legislativ şi al folosirii armelor de autoapărare. De asemenea, se va susţine şi testul practic, în urma căruia se verifică deprinderile de bază pentru folosirea armamentului.
Rezultatul examenului se consemnează într-un proces verbal semnat de memebrii comisiei formate în care se înscriu punctajele obţinute la cele două teste şi media aritmetica a acestora. În situaţia în care candidaţii nu au promovat acest examen, acest fapt se consemnează în procesul verbal încheiat în condiţiile prevăzute de lege.
Ce asigură urmărea unui curs de port armă?
La finalul cursului de port armă, cursanţii obţin un certificat de absolvire necesar pentru autorizarea folosirii armelor neletale sau letale, pentru vânători, armurieri şi colecţionari de arme. Totodată se obţine autorizarea pentru portul şi folosirea armelor de apărare şi de pază pentru personele fizice ce fac parte din categorii speciale de demnitari, magistraţi, poliţişti, diplomaţi, militari care sunt încă active sau care sunt trecuţi în rezervă sau pensionaţi.
Cursurile de portarmă asigură o pregătire practică şi teoretică în domeniul armelor şi muniţiilor, iar caracterul deosebit al domeniului privind regimul armelor şi muniţiilor impune respectarea regulilor conform legii, evitându-se urmările grave ce pot surveni din cauza abaterii de la normele imperative de prevenire a oricărui eveniment neplăcut. Aceste cursuri reprezintă şi un factor de instruire suplimentară pentru cei care urmează să aibă acces la arme şi muniţii.