Deși am crescut la 40 de kilometri de mare, iar orice sursă de apă este, în continuare, un refugiu în care îmi adâncesc toate gândurile, nu am învățat niciodată să înot. Unii ar spune că este ca mersul pe bicicletă, că intri în apă, îți coordonezi mișcările brațelor și ale picioarele et voilà, te poți menține la suprafață.

Cele mai citite articole

Mereu am găsit extenuantă menținerea la suprafață, dar mi-a plăcut dintotdeauna să privesc marea, să încerc să-i găsesc sfârșitul țintind cel mai îndepărtat punct pe care îl puteam zări. Acțiunea efectivă de a mă avânta în necunoscut nu-mi făcea bine, și am știut asta încă de la trei ani, când am ajuns pe plajă și am plâns incontrolabil după ce mama a mers cu mine în brațe până la mal, încercând cumva să mă asigure că teama de care mă țineam atât de strâns legată este doar în mintea mea, să-mi arate că ceilalți copii se distrează, sărind peste valuri, purtați de ani…

Citeste mai mult pe Fove.ro

Cele mai citite articole