Victor mi-a vărsat cana de cafea pe albumul meu preferat cu Vivian Maier, primit în dar de la Codruța. Și uite așa mi-am petrecut o bună parte din dimineață, încercând să repar pocinogul. Considerând situația remediată, am încercat să-l cert, dar nu-mi iese niciodată. Face o față lungă de tot, pe mine mă apucă instantaneu râsul, îl iau în brațe și acolo se oprește tot.
Dimineața asta a fost ca un fel de oracol, genul ăla de caiet cu coperți colorate, plin de întrebări stupide și poze cu actori celebri sau surprize de la gumele de mestecat, pe care obișnuiau să-l tot plimbe după ei copiii din generația mea.
Cele mai citite articole
Și, fix ca într-un oracol, mi-am adus aminte de o doamnă pe care o vedeam des în copilărie, în timp ce mergeam în vizită la bunica mea. Imediat după Revoluție, fix în stânga intrării din Parcul Moghioroș se deschisese prima terasă particulară (îmi place cum sună) – o chestie mică, care vindea sucuri …
Citeste mai mult pe Fove.ro