Maurice Munteanu: Jurnal de #stauacasă 19

Sigur, nu știu dacă e corect să le numesc chiar lucruri, deși cred că aș putea foarte bine să le numesc și așa. Vorbind ieri cu o prietenă la telefon, am constatat amândoi că în perioada asta ne petrecem mult mai mult timp pe Instagram. E normal, cred. Aproape toată lumea face la fel.

Nu știu cum se întâmplă, dar îmi apar constant în feed tot felul de imagini cu doamne & domnișoare care se propun într-o manieră complet neatractivă. Mă sperie foarte tare cum se machiază, mă sperie teribil ideea de ce presupune acum să fii sexy, mi se face frică când văd care sunt noile repere în materie de feminitate etc.

Cele mai citite articole

Și pentru că am revăzut recent Indochine, un film care m-a inspirat întotdeauna din punct de vedere estetic, mi-am reamintit de cele 5 lucruri pe care le invocam mai sus, și care mi se par cu adevărat sexy:

Coafura lui Catherine Deneuve din perioada anilor ’90 – nu cunosc ceva mai sofisticat, mai parizian, m…

Citeste mai mult pe Fove.ro

Cele mai citite articole