Profesorul Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului „Matei Balș”, a fost demis din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19, potrivit Agerpres care citează Ministerul Sănătăţii. Decizia a fost luată de Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății.
„Domnul profesor Streinu Cercel era membru al Comisiei speciale anti-COVID. Era chiar președintele comisiei. Avem discuții, sunt propuneri, dar nu am putut să fiu de acord cu dânsul. De asta am spus că gândim la oportunități, protejăm persoanele vârstnice, dar nu pot fi de acord cu ce a spus. Apariția acelui „plan de vacanță” nu a făcut decât să extrapoleze anumite gânduri, anumite gândiri. Decizia a fost de a-l demite din funcția de președinte al acestei comisii și i-am comunicat și dânsului acest lucru. Nu mai este președintele comisiei științifice la nivelul ministerului și nici nu mai face parte din ac…
Citeste mai mult pe Fove.ro